marți, 10 februarie 2009

Aştept realitate

Stau şi mă închin la scuza asta de laptop aşteptând miracole, sau dacă nu, măcar realitate. Să mă dea un pic de pereţi, să mă trântească şi dupaia să îmi zâmbească frumos. Cam ciudată această tendinţă sado-maso a mea, dar nu mă pot stăpâni. Vine de undeva din interior şi e mai puternică decât mine. Dar o accept. O accept aşa cum accept multe alte chestii în viaţa mea. (nu cred că o să vorbesc despre ele în postu asta)

Eu nu ştiu niciodată despre ce o să vorbesc aici pe blog. Trebe doar să scriu prima propoziţie şi dupaia totu curge din mine ca laptele din ţâţa vacii. Şi curge curge da se mai şi opreşte. Dacă stau bine să mă gândesc, în capu meu nu se opreşte niciodată. Da nu pot să zic tot ce îmi trece prin cap. E urât şi m-ar arăta oamenii cu degetu la colţuri. În capu meu înjur. Mult şi pe toată lumea. Iar mi-au revenit pornirile violente. Mă gândesc mereu când merg pe stradă cum ar fi dacă aş da în tanti de la semafor. Fără nici un motiv. Aş fi curios ce se întâmplă şi cum ar reacţiona tanti. Dar îmi potolesc gândurile. Se dau cu capu de pereţii capului meu. Ca nebunele. Cre că d-asta mă doare capu.

(Aş mai scrie ceva în paranteză pentru tine, dar momentan lucrurile s-au aşezat. Tre să facem ceva să le răscolim din nou ca să mai am ce să scriu în paranteză. Aştept realitate.)

Am găsit zilele astea pe un blog, un post în care nenea ăla înjura Comunicarea de la SNSPA. Da aşa hardcore. Zicea că de aici ies numa secretare. Mie mi s-a părut destul de amuzant, mai ales că era scris inteligent. Da mulţi s-au crizat pe acolo. Epuizare de energie aiurea. În loc să te gândeşti că la vară o să mori de cald sau că vrei să pleci la Rio. Aiurea domnule. Io tot spun că trăim sfârşitu da nimeni nu mă crede. Las că vezi tu. Plec acum. Mă duc să împart înţelepciune şi în altă parte. Sunt un fel de Zarathustra.

"Amor, glorie şi sănătate"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!