sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Cum m-am lăsat de fumat

Ne-am mâzgălit de plastilină până la coate. Suntem cu toţii pur şi simplu intrigaţi de felul în care se învârt lucrurile în jurul nostru. Nimeni nu mai ştie unde să se uite, nimeni nu mai ştie ce să caute şi nimeni nu mai ştie ce să prindă. Tot ce putem să facem este să ne băgăm mâinile în plastilina din faţa noastră şi să sperăm că la un moment data unul dintre noi se va deştepta şi va striga adevărul.

Tot ce vrem este să ne simţim mâinile în siguranţă, în căldură, în moale, în plastilină. Toţi avem privirea în pământ, nimeni nu scoate o vorbă, dar toţi gândim. Mă aştept ca tu să mă salvezi pe mine de la ce urmează să devin şi tu mă aştepţi pe mine să te salvez de la ce ai devenit deja.

Aşa, în aşteptarea noastră, mâinile ni se fac una cu plastilina în care ne-am băgat cu mintea trează. Simţim chestia asta, pe unii poate ne şi doare, dar nu facem nici un efort ca să le scoatem de acolo.

Doar când trece câte o maşină prin faţa geamului ne trezim parcă din efectul drogului pe care îl băgăm conştient şi ascultăm fiecare rotaţie a motorului, urmărim fiecare privire a şoferului şi ne imaginăm mirosul locului din dreapta. Rămânem aşa mult timp, cu mirosul în nări, cu roşul caroseriei în cap şi uităm că mai devreme nu vorbeam, dar măcar gândeam.

Acum tot ce ne dorim este să stăm şi noi în maşina roşie, unde miroase frumos şi motorul scoate un zgomot discret. Aici nu trebuie să gândeşti prea mult, ci doar să asculţi. Gândesc alţii şi pentru tine.

Eu unul am hotărât că nu o să te mai aştept, crede-mă, de dragul tău am stat cu mâinile aici, dar nu mai vreau şi nu te mai cred. Eu încă gândesc şi nici măcar nu îmi place roşul. Plec, eu sunt cel care a strigat adevărul şi şi-a scos mâinile din plastilină. Cine vrea vine după mine, cine nu rămâne aici unde e cald şi moale.

5 comentarii:

Exprima-te!