duminică, 15 noiembrie 2009

Nu te aud

Foarte târziu, dar se pare că mult prea devreme s-a întâmplat să te caut noaptea prin oraşul chel, prin oraşul mut, pe bulevardele înguste şi pe străzile prea largi. Ai alergat degeaba pe apă, prin bălţi, fără să te împiedici de mine, pentru că nu m-am gândit niciodată să te caut în spatele meu. M-am uitat numai în faţă şi am încercat să te înţeleg în toţi stâlpii, în toate cablurile, în toate ferestrele închise şi în toate zidurile murdare. Nu m-am gândit niciodată că o să te găsesc sub panouri electrice, sub cutii de carton şi printre ţigări de mult fumate.

M-am speriat de ochii tăi pentru că acum nu mi-au mai spus nimic, au rămas surzi, au rămas negri, au uitat să clipească. Nu cu mult timp în urmă în ochii tăi vedeam totul, vedeam marea cu soarele topit în ea, ne vedeam pe noi, de mână, peste ani, cum ne plimbăm printre stâlpi, printre cabluri, printre ferestre deschise şi ziduri colorate. Ne vedeam în soare, în ochii tăi care acum nu mai ştiu să clipească.

Nu te-am mai strâns de burtă pentru că fermoarul hainei tale nu m-a lăsat să te dezbrac. Cu mâna pe burta ta simţeam ce simt orbii pentru lumină. Cu palma în care îţi strângeam pielea puteam să aud cum bate inima pământului, cum bate inima ta în ritmul inimii mele. Cu degetele astea nu mai pot acum să trec de fermoarul tău.

Nu o să te mai sărut niciodată pentru că pe buzele tale nu mai e scrisă cu roşu iubirea ta pentru mine. Nu o să te mai strâng niciodată în braţe pentru că mă dor mâinile, pentru că nu mi-ai lăsat nimic.

Iar plouă, eu te caut în faţă, tu te ascunzi în spate. Dacă nu strigi după mine, oraşul ăsta nu o să mă lase să aud.

6 comentarii:

  1. "pe buzele tale nu mai e scrisa cu rosu iubirea ta pentru mine" - superb. Ar trebui sa-ti pui drepturi de autor pe asta, in caz ca nu ai luat-o de undeva. O sa o folosesc in fata cuiva candva si o sa-i zic ca am citit-o la maxim pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  2. e ciudat..parca mi-ai conturat "harta"pe care o urmam inconstient...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Lu: e originala fraza, e a mea, tot blogul e al meu, fiecare cuvant si fiecare virgula! :)

    @laura: la Ionut pe blog sau la Ioan pe blog :))

    @nathalie: inima mea si cu inima ta o sa bat candva in acelasi ritm, nu?

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!