miercuri, 4 noiembrie 2009

Sunetul garsonierei

Încă nu m-am obişnuit cu sunetele garsonierei mele, dar ştiu că şi ea trebuie să vorbească. Îmi iau timp şi o ascult cum trozneşte, cum bubuie şi cum mă trezeşte noaptea de lângă tine. O privesc dintr-un colţ, suit în perne, cu mâna ta pe burta mea şi vreau să văd cum mişcă. Uşor, zilnic, o învăţ să cânte ca mine, să mă cunoască şi să ştie unde o să pun piciorul. O las să îmi desenze forma în fiecare dimineaţă în pat. Încerc să nu o întrerup niciodată din vuietul ei plin de înţelepciune. Ştiu că nu sunt primul, nu sunt ultimul, dar vreau să fiu cel care conteză. Vreau să fiu în uşi, în gresie, în calorifer, în lavabilă şi în chiuvetă.

Vreau să mă zguduie când iar intri deşi nu mai ai ce căuta aici. Vreau să te alunece în baie când săpunul meu nu mai vrea să te spele. Vreau să nu te îmbrace cu tricoul galben când trebuie să îţi văd pielea. Vreau să te iubească. Vreau ca inima ta să bată în ritmul inimii mele, în ritmul garsonierei, în ritmul continentului şi în ritmul universului. Garsoniera vrea ca tu să dormi în partea dreaptă a patului, fără şosete în picioare, cu chiloţi pe tine şi cu mâna sub mine. Vreau să te iubesc aşa de tare, din nou, să-mi dea sângele pe nas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!