marți, 23 februarie 2010

Cum mi-am pierdut virginitatea

Până să te cunosc pe tine, sub aşternuturile cu buline, nu ştiam ce înseamnă balcon mare cât o bucătărie, cu ghivece fără flori în ele şi cu pahare lungi, transparente, pline pe jumătete cu vin mai roşu ca o căpşună. Nu ştiam cum arată Bucureştiul prin ochii tăi de la etajul cinci şi nu ştiam cum miroase soarele înainte să iasă dintre draperiile frumos asortate. Ştiam doar că francezii scot limba când se pupă.

Până când nu mi-ai arătat pe rând toate perchile tale de pantofi, cu nume complicate pe care le-ai pronunţat cu mândrie, nu ştiam cum moda te completează până în vârful degetelor de la picioare. Nu ştiam să pun mâna pe clanţă şi nu ştiam cum se spune în olandeză la somn. Ştiam doar că pe întâi martie o să vină primăvara.

Până când nu m-am uitat cu tine la Breakfast at Tiffany's nu ştiam că Audrey Hepburn e atât de graţioasă. Nu ştiam cum să îmi răsucesc capul în pernă şi nu ştiam că un calorifer atât de mic poate să încălzească o cameră atât de mare. Ştiam doar că noaptea se doarme şi că Moon River e un cântec tare frumos.

Până când nu am transpirat sub tine nu ştiam ce înseamnă să vibrezi sufocant. Nu ştiam cum arată, nu ştiam cum se simte şi nu ştiam să închid ochii. Ştiam doar că vreau să îţi şoptesc tare, la ureche, de multe ori, numele.

10 comentarii:

  1. gasesti cuvinte pentru sentimente...

    RăspundețiȘtergere
  2. "You know those days when you get the mean reds?" - i guess i have one of those day!:)
    Cu esenta ca intotdeauna...

    RăspundețiȘtergere
  3. incearca si "My fair lady" cu Audrey Hepburn :)

    RăspundețiȘtergere
  4. cred ca din aceasta povestire lipseste tocmai momentul in care ti-ai pierdut virginitatea. deci poti sa ne spui mai clar cum s-a intamplat?

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred ca asta e momentul: "stiam doar ca vreau sa iti soptesc tare, la ureche, de multe ori, numele" :))

    RăspundețiȘtergere
  6. din cauza unui lapsus, nu va pot spune cum se numeste atunci cand titlul nu are neaparat legatura cu continutul, ci e pus acolo doar simbolic, insa cred ca este aproape cazul respectiv. spun aproape pentru ca totusi are o oarece legatura. iar continutul este chiar o lectura interesanta. singurul lucru pe care nu doresc sa-l citesc aici este o despartire. dar oricum, in cazul acela nu ar ajunge scris aici...

    RăspundețiȘtergere
  7. voua chiar nu vi se pare ca are legatura cu titlul? este o legatura, chiar evidenta. nu se refera numai la virginitatea sexuala. se refera la lucrurile pe care nu le stia inainte ca ea sa i le arate, inainte sa le traiasca cu ea.

    RăspundețiȘtergere
  8. multumesc miss g ca ai facut dreptate! :)

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!