miercuri, 31 martie 2010

Maşina de spălat

Între mine şi vântul care mi-a bătut azi noapte în cap e doar un geam mare pe care îl spală în fiecare dimineaţă cineva fără nume, fără apă, doar cu un burete uscat. Îl spală riguros chiar dacă plouă foarte rar, oamenii nu îl murdăresc, iar praful nu ştie să se deseneze pe el. Îl spală şi eu mă uit, vorbesc, îi spun că geamul nu e murdar, dar nu se opreşte. Nu mă aude, nu mă simte, nu mă lasă, nu mă vede, nu mă vrea, îşi face treaba ca şi cum tot ce există în lume e un geam care desparte două camere dintr-un apartament, două felii de portocală, un om de sticla lui cu bere. Un geam care desparte sunetul de mişcarea gurii, un geam care rupe bucăţi din orele unui ceas căzut la picioarele patului în care nu îşi mai întinde nimeni braţele.

E tot ce mă desparte de grămada de haine purtate de pe gresia care nu mi se mai pare de mult rece. Stau şi acum desculţ şi nu aud, nu simt, nu las, nu văd şi nu vreau frigul. Nu pot să mă aplec, să ridic şi să bag într-o maşină de spălat toate rufele, dar aştept momentul în care geamul ăsta mare o să se facă bucăţi. Nu o să mai ai ce să speli, iar eu o să îmi iau rufele, detergentul şi o să dau drumul la maşina de spălat.

(Vrei tu să spargi geamul?)

Un comentariu:

Exprima-te!