duminică, 21 martie 2010

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, în seara asta, când toţi ar trebui să vorbim, am ales să nu spunem nimic. Am ales să lăsăm toate cuvintele să se inducă, să se facă simţite, să spună liniştea şi să ne lase cu ochii într-un televizor care nu a difuzat niciodată filmele noastre. Am ales prost, pentru că suntem proşti şi nu ştim să facem viaţa să se petreacă.

Doamne Dumnezeule, arată-mi tu lumina care intră pe toate geamurile şi nu mai ştim să o scoatem afară. Arată-mi cum să cresc şi eu ca toţi copiii, firesc, fără să mă intereseze dacă e praf pe jos, dacă sunt murdar pe gât şi dacă e periculos să te joci cu bucăţi mari de sticlă ascuţită. Arată-mi Tu cum să îmi duc ghiozdanul, căci eu am uitat şi acum tot ce ştiu e să îl trag după mine.

Doamne Dumnezeule, fă un pic de frumos în jurul meu, curăţă-mi sufletul, mâinile şi faţa de toate scamele care nu se lasă curăţate de apa de la robinetul din baie. Dă Tu drumul la apa Ta şi las-o să curgă fără să Te gândeşti la facturi, la bani, la ziua în care poştaşul îţi umple cutia poştală şi nu pune nicio scrisoare în ea.

Doamne Dumnezeule, ia-mi ţigara din gură, sparge paharul cu bule, găseşte-mi nasturele rupt de la bluză, pune-mă în patul cui trebuie, învaţă-mă să îmi spun sufletul, ai grijă de mine, nu mă lăsa să merg pe banda opusă, opreşte regizorii greşiţi, porneşte muzica corectă şi arată-mi cum să dansez.

Doamne Dumnezeule, nu mă lăsa să cred că totul mi se cuvine. Loveşte-mă dacă e cazul, fă-mă să cad, sprijină-mă când mă ridic, nu mă lăsa să cred că tot ce se spune dimineaţa când răsare soarele e adevărat şi ce se face seara când blocurile se fac negre e neadevărat. Arată-mi Tu oamenii.

Doamne Dumnezeule, salvează-mă, salvează-ne, salvează-mă!

7 comentarii:

  1. grijă la ce-ți dorești că s-ar putea îndeplini!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a placut asta:"Dă Tu drumul la apa Ta şi las-o să curgă fără să Te gândeşti la facturi, la bani, la ziua în care poştaşul îţi umple cutia poştală şi nu pune nicio scrisoare în ea. Greu sa te lasi in voia domnului/sortii sau cum oi vrea sa ii spui, dar si cand reusesti sa nu te mai gandesti la "maine", ce bine e. O surpriza placuta blogul tau, nu ma asteptam.

    RăspundețiȘtergere
  3. andreea, ma bucur ca te-am surprins! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cea mai frumoasa rugaciune citita sau spusa vreodata!Scrie o carte,fa ceva cu talentul asta formidabil.

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!