luni, 10 mai 2010

Să nu spui

Niciodată să nu spui niciodată. Niciodată să nu spui că ţi-e frig. Niciodată să nu spui acum. Niciodată să nu spui totul. Niciodată să nu spui niciodată.

Minţim. În fiecare zi, toţi, minţim cu neruşinare, cu zâmbetul pe buze, cu lacrimi sub ochi şi fără să ne trecem unul altuia prin cap. Rupem mâini, distanţăm margini, adâncim gropi şi deschidem umbrele deasupra capetelor noastre mai mult sau mai puţin luminate. Ne tragem feţe de masă de pe mese, nu darâmăm pahare şi mâncăm mereu din farfurii curate ca lacrima, fără picturi manuale şi fără nici un pic de carne. Ne hrănim sănătos, unul cu altul şi ne completăm stomacele în mod minunat, tolăniţi pe cearceafuri proaspăt scoase din lighene pline cu balsam din reclame. Ne uităm în fiecare zi la ceruri, dar se pare că nu mai găsim nimic grozav în toate ipostazele astea cumva uzitate. Am renunţat de mult să cred în mine. Cred în tine?

Niciodată să nu spui niciodată. Niciodată să nu spui adevărul întreg. Niciodată să nu spui că ţi-e cald. Niciodată să nu spui că ţi s-a sculat. Niciodată să nu spui niciodată.

Plătim. Tot ce cumpărăm din pieţele oraşelor, plătim. Kilogramele de cireşe, buchetele de mărar, papucii cu un număr mai mare, şosetele prea scurte, sacii de gunoi, bentiţele deflorate, bucată cu bucată, le plătim acum, azi, la ora asta sau mâine dimineaţă. Niciodată nu scăpăm de plată, ne urmăreşte când ieşim din bloc cu ochi orbi, fabulos direct în faţă şi fuge după noi când noi fugim pe trepte pentru că auzim că ne vine metroul. Nu ne pune piedică, se urcă în spatele nostru şi încearcă să ne fure portofelele discret, cu mâini pipăinde pe sub fese bombate curios. Nu zicem nimic pentru că ne place şi da, ni se scoală acolo, sub pământ, la mulţi metri sub. Am renunţat de mult să mă mai uit la tine. Văd în tine?

Niciodată să nu spui niciodată. Niciodată să nu spui că faci pe tine. Niciodată să nu spui că mă iubeşti. Niciodată să nu spui că te doare fundul. Niciodată să nu spui niciodată.

Fumăm. Lung, prin colţuri, pe sub case, fumăm ţigări multe, unul cu altul, fără motiv, dar cu bucurie. Suntem mulţi, ne recunoaştem prin restaurante şi ne salutăm discret din ochi, cum fac bicicliştii cu biciclistele pe banda lor. Nu am renunţa la gesturile noastre din încăpăţânare, din inconştienţă, din dorinţă, din speranţă şi lumină. Ne aprindem nopţile cu ţigări fumate unul cu altul, cu ochii închişi, fiecare la geamul lui, fiecare la geamul meu. Am renunţat de multe ori la tine. Te vreau?

Niciodată.

4 comentarii:

  1. Asta cu "niciodată să nu spui niciodată" m-a lovit de multe ori peste ochi. Glumind... spun tot mai rar "niciodată" şi mă asigur că e cel puţin de două ori :D.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bentitele deflorate? :) Interesanta poezia ta.

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!