marți, 27 iulie 2010

Duşi

Mi s-a rupt în două. Mi s-a rupt repede şi a căzut simplu. Am toată lumea burduşită într-o valiză. Cu blocuri, cu străzi, cu gumă de mestecat, cu caniculă şi vânt, cu calorifere reci, cu ţânţari, cu deodorante, cu brichete şi autobuze. Mi s-a blocat toată viaţa între coapsele tale. Am rămas atârnat, cu picioarele în sus, prins între dinţii unor imagini pe care nu le cunosc. Mi-am căutat subtitrări, mi-am ales locuri de dormit, mi-am lipit animale pe pereţi, te-am ignorat, dar încă nu am reuşit să înţeleg în care borcan trebuie să îmi bag mâna. Mi-am ocupat mintea, ţi-am ocupat spaţiul, te-am invitat în iarbă, am privit insistent unde nu trebuie, am acoperit geamuri, am apăsat butoane, am fumat, dar n-am uitat. Incredibil, dar mă gândesc la construcţia noastră metalică zilnic. E acolo, dimineaţă de dimineaţă, nu mă mai miră, nu mă mai sperie. Te-am integrat perfect, bucată cu bucată, în orele mele. E prea negru zidul din faţă, vreau să îmi cumpăr un ciocan mare, cât două capete de om şi să îl lovesc fără milă, cu o mască pe gură. Plec după, dar nu mă strânge prea tare că mă întorc. Astăzi, când te-am prins de spate a bătut vântul. S-au uitat toţi la noi dar nimeni nu şi-a dat seama. Eu merg singur. Calc pe nisipuri, sar peste lemne şi zbor peste alte planete. Eu merg singur. Eu merg singur. Eu merg singur. Ţi se rotesc ochii. Sunt ca două stele deghizate.

"Suntem duşi Ionuţ, ascultă-mă. D-u-ş-i."

Love Lost by The Temper Trap from Infectious Music on Vimeo.

9 comentarii:

  1. niciodata nu mergi singur pentru ca ai toata lumea intr-o valiza. de fapt... de asta mergi singur. pentru ca toata lumea o ai burdusita intr-o valiza. si lumea e rea si sfasie tot! mai putin pe tine. tu esti propriul tau stapan. de aceea mergi singur.

    d,
    salut!

    RăspundețiȘtergere
  2. salut!
    imi place blogul!
    felicitari pentru titlu, atrage atentia foarte repede

    RăspundețiȘtergere
  3. te invit sa citesti cateva post-uri piperate pe
    http://pegas-motorizat.blogspot.com/
    -Ne amuzam ca nu-i impozabil!

    RăspundețiȘtergere
  4. hah! te felicita pentru titlu ca atrage atentia... cat de stupid!

    de fapt, presupun ca de asta ti-ai pus titlul asta, nu pentru ca asa ai considerat tu ca se cuvine sa numesti blogul care te :-? defineste! ci pentru ca vrei atentie... intr-adevar! multumim cigrecpigrec [a se citi cypy] ca ne-ai luminat!


    te saluta d.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. come back! it's been a month since you hadn't... you know! since you hadn't got in touch.

    come back!

    RăspundețiȘtergere
  6. @d: stai cuminte! :)
    @Anonim: ma intorc, saptamana viitoare, promit!

    RăspundețiȘtergere
  7. dar n-am dreptate? e stupida remarca. si superficiala! ceea ce nu se potriveste deloc cu ce e aici!

    dar nu o sa sar la bataie. il iert doar tura asta! sa nu se mai repete!! ai auzit cigrecpigrec?

    d.:)

    RăspundețiȘtergere
  8. iar "d" a facut o critica ce i drept mai inteligenta. sa te legi de absurditatea cuiva e mai absurd decat absurdul..., "d".

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!