miercuri, 21 iulie 2010

Eşti

E cerul plin de confuzie şi nu ne mai lasă să ne trăim liniştea. Merg pe vocile din urechi dimineaţă de dimineaţă spre intersecţii rotunde, pline de umbră şi de copii mici. S-a umplut lumea de copii care se aleargă, se împiedică şi plâng. Nu ne mai lasă să ne trăim cercurile, ni le fură pe toate şi pleacă cu ele prin curţi mari, cu scorburi încăpătoare şi poveşti previzibile. Se uită la ele, în ele şi cresc unul lângă altul, ca în poze, înalţi. Ajung să închid ochii şi să traversez străzi pline de viaţă aşa, surd, mut, dar convins că până pe partea cealaltă e siguranţă. Nu ai plecat niciodată. Eşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!