sâmbătă, 5 februarie 2011

Pierdut în supermarket

Adevărul este că sunt atât de confuz în toate camerele astea în care mă învârt, încât de fiecare când mă trezesc pe jumătatea mea de pat, nu ştiu să îmi dau nicio explicaţie pentru toate acţiunile mele. Îmi caut profeţii pe unde pot, dar sunt relaxat, citesc despre oameni care la vârsta mea făceau libertate, văd filme cu scene banale şi prea puţin explicite, încerc să înţeleg anumite dureri, ale altora, mă uit destul de des în sus, mai ales când urc nişte scări rulante de la vreo gură de metrou, mai trag cu ochii în casele oamenilor şi încerc să trăiesc cumva memorabil. Trec zilele astea foarte repede, gătesc câteodată mazăre cu morcov şi ceapă, zâmbesc la oameni, vorbesc frumos cu ei, mai uit că alimentarele de cartier sunt scumpe, dar de cele mai multe ori aştept singur tramvaiul, mă urc în el şi îmi bag nasul în fular, mă pun pe un scaun şi fixez cu privirea pe oricine îmi stă în faţă. Mă dau jos unde trebuie şi mă plimb, împingând un cărucior, printre rafturi pline de borcane, supe la plic, ciocolată şi detergenţi. Îmi imaginez lucruri, că o să găsesc ceva la coada de la casa de marcat, o să ne îndrăgostim şi o să fac mazăre cu morcov şi ceapă pentru două persoane.

Simt că vine tot viitorul peste mine şi eu sunt foarte nepregătit. Eu am 17 ani, nici mai mult, nici mai puţin, şi nu ştiu lucruri. Mi se pare prea devreme să le învăţ. Nu vreau să le învăţ. Îmi doresc foarte tare să rămân aici, în punctul ăsta.


.

2 comentarii:

Exprima-te!