joi, 24 martie 2011

Când se schimbă lumea, oamenii trebuie să danseze

Să dansăm, mă gândesc, în tot timpul ăsta în care aşteptăm să ni se întâmple minuni. E aşa de bine acum pe străzi seara, câteodată şi pe lumină, că nu are rost să irosim momente preţioase, muzici line şi mâini dispuse. Să dansăm pe toate trotuarele ca la fiecare început de lume, să ne batem tălpile de ciment, de iarbă şi noroaie, de pietriş şi de alte picioare. Nu are rost să ne simţim priviţi pentru că nimeni nu se mai uită, toţi şi toate uită şi dansează ca noi. Cu pasiune, poate cu dorinţă, cu speranţă, cu siguranţă şi cu mai multe nopţi dormite cu geamul deschis. Pentru câteva minute, astăzi, mi s-a făcut din nou frică, am blocat tot ce se învârtea în jurul meu, dar mi-am dat seama repede, repede de tot, că nu o să se termine nimic, poate chiar din contră, o să înceapă atât de multe lucruri că nu o să ştiu pe care să pun mâna, gura, sufletul, burta, primul.

Să dansăm, mă gândesc, pentru că până la urmă, cu toţi oamenii ăştia care schimbă faţa planetei, nu prea avem ce face altceva. Să dansăm cu mâini în aer.

Un comentariu:

Exprima-te!