joi, 31 martie 2011

Lucia în Cer cu Diamante

E trecut de miezul nopţii, nu e o surpriză, dar când ţi-o spune cineva de afară parcă primeşte alte însemnări, mai frumoase şi mai calde. Când veneam acasă, chiar aici pe străduţa Măguricea, era aşa un soare mare, m-am gândit că probabil e ora cinci, dar când m-am uitat la ceas era ora şapte şi un minut. M-am minunat, că parcă ieri era întuneric şi s-a schimbat aşa de repede lumea că eu am rămas pe margine, ca şi cum sunt singurul om care a coborât dintr-un avion care a traversat oceane. Mi-am adus aminte o poveste care se întâmpla cândva, nu foarte de mult, poate a trecut un an, când tatăl meu şi-a adus aminte că el când a auzit pentru prima oară muzica celor de la The Beatles nu a ştiut să o înţeleagă. I s-a părut ceva extraterestru, din altă sferă şi a rămas până în ziua de astăzi fascinat de fenomen. Totul se petrecea pe ascuns, într-o duminică după-masa, într-o cameră mică, din apartamentul unui coleg de liceu, care avea un radio care prindea Europa Liberă. Acolo, chiar în momentul ăla, câţiva băieţi şi câteva fete şi-au dat seama că viaţa asta poate să fie de foarte multe ori, aprope că nici nu ştiau să numere pâna acolo, de mii de ori mai bună. Ei nu au înţeles, dar au simţit fiecare cuvânt şi fiecare notă.

Acum, cum stau eu singur aici, mă gândesc, mai spun şi cu voce tare şi mă întreb: Oare eu, oare noi, oare mai avem şansa să trăim pentru prima oară muzica unor Beatles?

3 comentarii:

Exprima-te!