joi, 7 aprilie 2011

Cavalerul meu frumos

Mi s-a stricat, nu chiar surprinzător, telefonul. Era subţire, frumos, cu un pic de roşu şi cu negru, cu ecran mare, plat, pe care dacă îl atingeai îţi arăta calea spre secretele ascunse în meniu. A murit treptat, anunţat, ca şi cum şi-a pregătit ieşirea, elegant, la fel cum a şi intrat în timpul meu. Ieri seara a încetat pur şi simplu să respire, l-am atins, dar nu a mai reacţionat. Om rău ce sunt, nu l-am plâns şi imediat, târziu, era noapte, mi-am răscolit un dulap şi am scos de sub praf, cu sigla şi butoanele şterse, dar cu ecranul intact, un telefon care a fost martorul ultimului an de liceu şi primilor doi de facultate. Mi-a încăput în mână robust cum e şi eu cred că atunci când nu m-am uitat la el, mi-a făcut cu ochiul. L-am deschis rugător, mi-a cerut nişte date, să mă recunoască, a ezitat, ne-am tatonat, dar după câteva minute m-a lăsat să intru cu totul. M-am uitat, firesc, prima dată, la mesaje. Le-am citit pe toate, erau vreo 160 şi câteva îmi spuneau "cavalerul meu frumos". Am uitat că cineva, acum un an şi câteva luni, când se gândea la mine, când îmi vorbea sau îmi scria, îmi spunea "cavalerul meu frumos". Mă bucur, a fost un reminder, o aducere la realitate, am citit de două ori textele şi le-am şters. M-am hotărât să păstrez telefonul ăsta, vremea lui nu cred că a trecut şi sunt convins că o să îmi mai spună multe. Nu mai ştiu nimic de tine însă, dar ai fost acolo, se pare că mai mult decât îmi aminteam eu.

Mă gândesc cu drag la tine, câteodată,

Cavalerul tău frumos.

8 comentarii:

  1. E frumos, asta mi s-a întâmplat şi mie recent.
    Cu cât entuziasm îţi reciteşti messajele ori paginile de jurnal, ori scrisorile dragi primite:)

    RăspundețiȘtergere
  2. mi-ar fi placut sa fiu eu cavalerul tau frumos ori sa iti fi spus eu asa! poate si altfel ti-as fi spus, de m-ai fi remarcat cand treceai de atatea ori pe langa mine!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Bianca: pai te ajuta sa iti mai amintesti bucati pe care poate le'ai uitat. :)

    @Anonim: trebuia sa faci si tu cu mana.

    RăspundețiȘtergere
  4. ti-am facut cu mana, dar erai intr-o perioada de negare si ti-era rusine fata de mine, roseai si te fastaceai.

    RăspundețiȘtergere
  5. Haide mai Ionut, de ce trebuie sa ma intristez de fiecare data cand iti citesc blogul? :( Vreau ceva mai vesel data viitoare!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim: ce negam?
    @Corina: Nu e adevarat! Nu e nimic trist aici! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Uite-l pe motanul suparat cum/ ce scrie. Foarte frumos scris/spus, Ionut

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!