duminică, 1 mai 2011

O să se întâmple foarte multe lucruri de acum înainte

Şi când urcam pe scările rulante şi strâmbam din nas, mi-a venit aşa de tare să fac pipi că aproape m-am uitat în jur după un colţ. Dar unde, până la urmă, să faci pipi în tot oraşul ăsta, care şi la ora aia, era chiar devreme, era călcat de oameni aşa de mulţi. Am mers şi am mirosit, dezorientat dar totuşi cu scopul clar în minte, multă shaorma mică cu de toate, probabil şi, din când în când, câte un pic din anotimpul ăsta care încă poate printre borduri şi blocuri şi maşini şi poliţişti comunitari. Era un domn care şi el făcea pipi tot în timpul ăla, ascuns prea puţin discret după un stâlp. L-am admirat în secret pentru curaj, pentru atitudine şi relaxare, pentru că el poate să facă ce eu nu aş putea. Am ocolit, aproape pe carosabil, un trotuar pe care patru băieţi, nu foarte prietenoşi, îşi desfăşurau târziu demonstraţii de forţă care din punctul meu de vedere îi făceau să pară nimic. M-am întâlnit mult prea repede cu doi căţei, câini în toată regula şi le-am spus că mie mi-e mai frică de ei decât le e lor de mine. Am tot învârtit zilele astea codiţele de la măr şi am numărat în gând litere. Şi când se rupea codiţa îmi spuneam tot în gând, un nume care îmi convenea. Numele ăla se gândea atunci la mine cu bucurie şi poate cu dor, dorinţă şi alte sentimente care îţi fac stomacul să tremure. Am trecut poduri peste Dâmboviţa, mirosea neaşteptat ca o apă curată, lângă care băieţi şi fete ar putea să îşi spună lucruri care să rămână în cărţi. Se mai aud din când în când ţipete scurte, câteodată mai lungi, regulate şi îmi amintesc că totuşi aşa se întâmplă viaţa oriunde. Am o revistă porcoasă pe masă, mai veche, de acum patru ani, nicicum incitantă, ci doar amuzantă. M-am gândit la atât de multe lucruri că doar când am văzut un scris roşu pe un bloc mi-am adus aminte că trebuie să fac pipi. E plină lumea de oameni pe care încă nu i-am cunoscut.

4 comentarii:

  1. E plina lumea de oameni pe care nu i-ai cunoscut, e vara, dar sufletul ti-e plin de mine...
    nu-i nimic, albastrul e o culoare frumoasa!

    tot eu.

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!