duminică, 9 octombrie 2011

Kirsten Dunst goală la mine în baie

Joi, nici nu mai știu când, m-am găsit pe plăci de gresie mari, dansând cu un pahar în mână, cam singur într-un mijloc, dar cumva mulțumit de gândurile, picioarele și pornirile mele. A venit în câteva ore toamna, cu toate ale ei, cu oameni îmbrăcați prea gros, cu oameni îmbrăcați prea subțire, cu ploi de care se bucură pământul și agricultorii, cu șosete noaptea în pat și cu zile liniștite, înnorate, dar docile. Pe mine mă bucură, că nu are cum să nu mă bucure, mi-e dragă în sensuri bizare și mi-am scos azi din dulap un fular și o geacă pe care o am din clasa a 11-a, cam decolorată și ruptă pe la mâneci, dar în buzunarul căreia anul trecut pe timpul ăsta am găsit niște bani de care uitasem, în niște zile de student doar cu pâine cu margarină. Mă uit așa puțin la mine dimineața că mi s-a făcut frică să nu mă pierd printre sutele de oameni care se împing unii în alții ca să pună mâna pe un exemplar din ziarul care se distribuie gratuit la metrou, doar ca să citească despre vreun violator din berceni. Mă tot gândesc la imaginea pe care am văzut-o în Melancolia lui Von Trier, cu o Kirsten Dunst albă și goală, minunată și completă, făcând plajă pe o piatră sub două luni, două planete care îi spuneau prin lumina lor tot sfârșitul, tot începutul și tot ce mai încape între doi sâni de femeie deprimată în cele mai adânci și frumoase colțuri. E despre atâta sfârșit filmul ăsta că am visat vreo două nopți posibile sfârșituri bune, posibile sfârșituri rele și femei albe și goale dansându-mi în bucătărie și baie. Oricum, mi-am propus să petrec mai mult timp în baie, mai ales în perioada asta de frig, pentru că acolo este cel mai cald fiind cel mai strâmt din toată casa. Nu știu dacă o să îmi iasă, dar eu mai dansez și pe balcon în speranța că și vecinii o să danseze cum știu ei în balcoanele lor, cu mine.

3 comentarii:

Exprima-te!