luni, 21 noiembrie 2011

Sarmale cu orez de la supermarket

Dragă,

Am pus pe foc o oală cu două sarmale cu orez cumpărate într-o caserolă de plastic, nişte apă şi un pic de sare. Am pus şi singurul capac pe care l-am găsit, de două ori cât oala, peste. Le-am lăsat aşa câteva minute cât m-am învărtit prin bucătărie şi mi-am schimbat pantalonii, cămaşa şi puţini viziunea. Le-am verificat de două ori în tot intervalul ăsta, să mă asigur că nu se ard sau că nu rămân prea reci. M-am gândit mult la ele, cât se gândeşte orice om normal la sarmalele lui, le-am mirosit şi mi-a fost un pic teamă să nu mă ardă la limbă, pe gât, în stomac sau în toate celelalte locuri prin care trec orice doua sarmale cu orez. Am considerat la un moment dat că era cazul, le-am scos cu o lingură, le-am pus pe farfurie şi le-am mâncat cu două felii minuscule de pâine gata prăjită, din pachet. N-am simţit nimic pentru ele, dar nu au fost rele şi sunt sigur că dacă nu le notam aici să le vezi şi tu, le uitam până mâine. Nu a plouat mai deloc în lunile astea, mă tot întreb de ce şi mi se face pe jumate dor de lumina pe care o avea noiembrie în alte vieţi, tot ale noastre, dar de mai demult. Iar mi-e somn aşa devreme, merg în pat, să ne întâlnim, cum îmi doresc mereu, dar vii din ce în ce mai rar.

Te aştept,

al tău.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!