joi, 9 februarie 2012

Cuvinte urate

Simt nevoia să fiu sincer și să povestesc lucrurile așa cum se întâmplă, fără artificii sau cuvinte isteț inversate, dar nu știu dacă o să îmi iasă. Mai am impulsuri de recitire, a blogului bineînțeles, și iau fiecare cuvânt pe rând ca să îmi amintesc fapte din trecutul recent, că de ala îndepărtat mi-e cam frică și trec prin el mai rar. Unele texte de acolo mi se par și mie cam penibile, dar nu mai poți să le ștergi, le lași acolo să-ți mărturisești că te-ai mai înălțat, să vadă și lumea. Sunt șomer de vreo două săptămâni (să nu îi spuneți lui tata) așa că am timp. Când lucrezi și ești toată ziua la birou, visezi cu ochii deschiși la timpul liber și la toate lucrurile pe care vrei să le faci cu el, dar când te confrunți cu realitatea e cam greu. Stau pe canapea în mare parte, cu laptopul în față și mă dau pe internet. Într-un fel mă bucură frigul de afară, că așa am o scuză bună de a nu ieși, dar sper că perioada asta să nu se lungească prea mult, totuși. Sunt cam trist din cauza asta, așa că dacă auziți de un job fain, să îmi spuneți și mie, să aud și eu. Încă sunt optimist, mai am ceva bani să mă țină până prin martie, dar mi-e frică de ce o să fie după. "bani"e așa un cuvânt urât.

Of.





3 comentarii:

  1. Nu stiu cat de util e dar...

    http://www.studentcv.ro/ro/joburi-detalii4/1/991/redactor-online-part-time/

    RăspundețiȘtergere
  2. O sa iti ajunga banii pana in mai sau vara daca e cazul. Lasa pentru altcineva grija banilor. Bucura-te. Zambeste. Traieste. Poate nu iti dai seama si desi suna "sectant": God lives you.

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!