joi, 2 februarie 2012

Dintr-un tren, dintr-un cod rosu

Fara diacritice si de data asta, iti scriu din tren, pentru ca mi-a trecut prin cap ca e ultimul lucru pe care o sa il fac in forma asta si ce mod mai placut sa treci mai departe decat vorbind cu oameni dragi. Sunt in ultimul vagon, nr.3, pe locul 33, in compartiment cu trei studente, un trubadur care urmeaza sa plece pe 1 aprilie in Grecia sa cante la un hotel de 5 stele, o doamna si inca doi baieti. O ascult in casti, bineinteles, pe domnisoara Florenta, in timp ce pe colegii mei de drum picura zapada topita de pe bagajele puse sus si probabil tarate pana la tren. Nu e o calatorie lina, ne calcam pe picioare si ne tot cerem scuze, suntem stanjeniti de inghesuiala si probabil la noi in compartiment pute, dar nu ne dam seama ca ne-am obisnuit. Nici vremea nu ne ajuta, s-a anuntat un cod cum nu am mai auzit, rosu, ca macii care sunt vara pe campurile astea printre care trec acum. Bate vantul, asta simtim, ca aproape indoaie trenul, si pe geam se vede numai alb, parca trecem printr-un fum menit sa fertilizeze pamantul. Si daca nu mai ajungem in gara noastra mica, daca nu iesim de aici, simt ca ar trebui sa spun lucruri memorabile, care sa ramana dupa mine, sa marturisesc secrete, dar singurul lucru la care ma pot gandi este ca o sa picure zapada de pe bagajul meu fix pe trubadurul care urmeaza sa plece pe 1 aprilie 2012. Si eu mi l-am tarat pana la tren.
Sper totusi sa ne mai vedem.

2 comentarii:

  1. "...fum menit sa fertilizeze pamantul. Si daca nu mai ajungem in gara noastra mica, daca nu iesim de aici, simt ca ar trebui sa spun lucruri memorabile".

    http://www.youtube.com/watch?v=JDhRqaz2JNg&list=PLD0741A5BB44B9C21&index=191&feature=plpp_video nu le prea suport acum, dar parcă s-ar potrivi într-un astfel de peisaj. sau în orice noapte din lumea asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. se potrivesc, sunt foarte bune, thank you for sharing. :)

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!