marți, 14 februarie 2012

Iubirea noastra-i ce-ti vine la-ndemana

M-am uitat la știrile protv într-o zi cu ninsoare și s-au dovedit o experiență emoțională intensă, cu oameni surpați și îngropați. M-am întristat și eu ca tot românul din cauza zăpezii ăsteia mari, care ne-a luat prin surprindere din nou în acest februarie bogat și înjurat. Aproape că m-am simțit vinovat aseară când am ieșit pe-afară, pe străzi, și mi s-a părut că m-am găsit în alt București, alt oraș curat și încet, cu multă liniște și lumină bună, golit sau cel puțin ascuns de mizerie și praf. M-am bucurat de vârful acestui anotimp iubit de copii și de cățeii de companie, mai puțin de adulți și căței comunitari, vârf care cred eu că s-a întâmplat aseară într-un mod magic și-ntr-un loc magic. Ca printr-o poezie de Coșbuc, cu troiene și nori grei, ne-am făcut și noi loc până la un muzeu de țăran mândru și tot mai urbanizat, ca să o vedem din nou pe Maria Răducanu, cântând și evocând țări, oameni și sentimente în cel mai simplu și regal mod cu putință omenească, ca o primăvară pe care nu ne-o doream chiar atunci, dar care ne-a rămas promisă undeva, curând. Mi-a părut într-un fel rău că am prins ultimul metrou, că am alergat pe peron la Victoriei și că nu ne-am continuat drumul prin zăpadă, deși părea că nu o să ajungem niciodată. Acest niciodată nu a fost niciodată mai frumos.



Un comentariu:

  1. încă un motiv să nu mai alergi după metrou, chiar şi când e ultimul.

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!