luni, 27 februarie 2012

Pentru altul mai bun

Am trăit, și am vrut să scriu despre ele, câteva zile în care Bucureștiul și-a atins, cred eu, culmea supărării, mizeriei și tristeții. A trecut bucățica aia de liniște și curățenie cum trec orele dimineața, rapid, fără urme mari, de care să ne amintim, dar pe alocuri dureroase, cu boli închipuite și stomace goale. S-a făcut loc imediat pentru jeg și praf și bălți și țurțuri sfâșietori și zgomot și oameni blocați în aceleași locuri ca acum o sută de ani, acoperiți de căciuli sau văluri sau glugi. De când mă joc aici nu am văzut Bucureștiul atât de epuizat, de scârbit, cu inima atât de mică, ascunsă probabil prin intrări sau ieșiri de blocuri, cu bătăi din ce în ce mai apropiate de o explozie care astăzi mi-a părut mai mult ca niciodată iminentă. Am simțit frica, o frică aproape disperată a orașului cu noi în el și nu am putut să mă acopăr, să-mi pun căciuli, să scap de ea.

Mi-e tare frică în ultimele zile, de lucruri și situații, de viitor și de descoperirile lui, de gesturi impulsive făcute de oameni impulsivi, de vreme și de drumul ăsta pe care calc cu grijă, atent și ordonat, cum parcă nu am mai făcut-o până acum. Încerc să ocolesc și să mă feresc de câini, de călători neorodonați, needucați, de vecini care ascultă toată ziua muzică de calitate îndoielnică, de prăjeli și bucăți de clădiri minunate, dar care mă amenință cu prăbușirea lor pe mine.

Mă bucur totuși de unii bucureșteni care și așa, în condițiile astea neprielnice, reușesc să se îmbrace frumos, să vorbească ales și să danseze ca înainte când cred că era mai bine, să poarte paltoane negre cu căptușeală roșie pe care să mi-o arate puțin, când îi bate și pe ei vântul și să își păstreze cizmele curate cu toate bălțile astea.

Despre lucruri frumoase pot să mai spun că am văzut azi la TNB, unde încă poți să intri printre schele, o piesă foarte bună, în sala Amfiteatru, Băiatul din ultima bancă.

Totuși, dragul meu, iubitule București, parcă nu mi-am dorit până acum așa de arzător, să te las, pentru altul mai bun, pentru altul mai bun, pentru altul mai bun.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!