joi, 23 august 2012

Te iubesc, ventilatorule


Am făcut pipi ieri într-o baie mică, cred că avea 2 metri pătrați, nu știu să-ți spun cu exactitate, pentru că nu am putut niciodată să estimez distanțele dintre oameni sau pereți, cu un ventilator în tavan, mic și bătrân, plin de riduri și cocoșat, zbârcit, care se învârtea lent, cu un scârțâit aproape nostalgic, parcă scos dintr-un film cum astăzi nu se mai fac. Cât poate să facă un om pipi și să se uite în sus, un minut, două, fără nicio importanță pentru restul, dar cu atâta încărcătură pentru un ventilator mic și bătrân, plin de riduri, cocoșat și pentru mine, unul singur, care a făcut pipi sub el. I-am admirat curajul, m-am gândit oare de când e el acolo, de când tot învârte și cât o să mai poată s-o ducă așa, prin căldurile astea și prin mirosurile care înconjoară o toaletă de bar din centrul vechi al unui oraș așa de neiubit cum e ăsta în care ne învârtim noi. Nu mi-a răspuns, că l-am întrebat, îți spun sigur, mi s-a părut că parcă a vrut să spun ceva, dar nu l-a lăsat inima, vârsta sau poate treaba pe care și-o îndeplinea, să-și învârtă elicele ca să nu mai pută așa tare în baia aia mică, care cred că avea 2 metri pătrați, nu știu să îți spun cu exactitate.

A fost un moment de liniște, pe care o găsesc de fiecare dată în cele mai bune locuri și care vine parcă tot mai rar zilele astea, dar pe care o apreciez, după cum vezi, la maximum. Liniște din aia profundă, pe care o auzi din tine, din golul care e mereu acolo, în stomac, în vintre și în gât, golul care te oprește să mai spui și spui din în ce în ce mai rar, din ce în ce mai încet, cu vocea tot mai stinsă, aproape că nici tu nu o mai auzi, dar tu mai spui, că parcă uneori mai prinzi curaj și te mai împinge ceva de la spate.

Am plecat de sub ventilator când și-a terminat treaba cu mine, am simțit în golul dintre elice că e cazul, și l-am lăsat acolo să meargă mai departe, cum am făcut și eu, puțin mai întregi amandoi, mai cunoscători, cu un gol un pic mai plin și cu vânt din spate, cum îi șade bine omului și ventilatorului care funcționează pe străzile unui oraș neiubit, dar pe care el încă îl iubește, cu tot cu mirosuri și căldură. Noi doi nu o să ne mai vedem niciodată, sunt sigur, nici nu mai știu unde era baia de 2 metri pătrați, dar îți mulțumesc dragul meu, înțeleptule, pentru un minut, două, cât am fost numai noi doi pe lume.

3 comentarii:

Exprima-te!