luni, 17 decembrie 2012

Centralele batrane

Spre seară, când ploua, ce păcat, m-am uitat în sus sub un felinar, cum mai fac oamenii, să ştie ei şi să se asigure că aşa e, plouă. Lângă mine, la trecerea de pietoni, unui băiat îi tremurau buzele necontrolat, de parcă era pregătit să izbucnească în plâns de când s-a făcut pământul şi apa şi focul, cum mi-a tremurat şi mie un muşchi la mâna stângă, un spasm, atâta tot, un spasm. Am stat aşa amândoi, aşteptând, eu culoarea verde, el momentul potrivit, şi ne-am despărţit într-o intersecţie luminată cum numai muzica mai luminează seri fără curent electric, atunci când centralele bătrâne cedează şi le lasă locul altor lucruri, să schimbe nopţi şi viziuni. Centralele bătrâne, care doar ele mai plâng singurătatea ploii într-o zi de iarnă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!