sâmbătă, 22 decembrie 2012

E pacat de Dumnezeu

Dragă,
Îți scriu din nou ca să îți spun că ești frumoasă și că mă gândesc la tine în special dimineața, imediat după ce mă trezesc. E așa amuzant cum dimineața, în timpul scurt pe care îl am pentru mine, mă gândesc numai la tine. Fiecare amintire îmi e declanșată, firesc, de câte un obiect pe care îl uit prin baie sau de câte o mișcare pe care o fac și o știu de la tine. Pornesc, îți spuneam, în această avalanșă de imagini și muzică și dans, care se desfășoară rapid și mă face să mă așez de fiecare dată când se termină, pe un colț de ceva și să mă gândesc de la ce am pornit, cum am ajuns aici și unde mergem. Păcat că petrecem așa puțin timp împreună, e păcat de dumnezeu, cum se zice, dar așa e viața, cu tot mai puțin timp. Pot spune, desigur, că îmi umpli diminețile, întotdeauna cu bucurie, de foarte puține ori cu tristețe. Cu drag. Nu i-am mai scris lui Moș Crăciun, dar poate îi spui tu că tot ce îmi doresc e o pereche de pijamale. Te pup.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!