luni, 29 iulie 2013

O singura mantra

E ceva în după-amiezele de vară scăpate de dumnezeu undeva pe străzile de la Icoanei, ceva lung şi tărăgănat, târşâit prin praful ocolit pe bună dreptate de toată lumea, printre frunze uscate pe nepregătite, o toamnă timpurie, o iminentă istorie care continuă nederanjată, fără să mă ia în seamă, fără să se întoarcă spre mine, fără să-mi spună ceva, oricât ar fi, ea merge înainte şi mă lasă în pace să înghit dejecţii, să tuşesc şi să nu pot da vreo explicaţie bolii care mă face tot mai greu, îmi întinde mâinile spre pământ, mă trage spre orizontală, fără vreo logică anume, mi se aşează pe piept şi mă apasă în fiecare zi un pic mai mult, şi mai mult, şi mai mult. Aleg să mă ascund de căldură şi de apăsare prin muzee şi prin galerii, privind ore întregi picturi ale Mangaliei care nu mai există, care poate nu a existat niciodată cu adevărat, dar care îmi apare în vise şi la care mă gândesc şi pe care o înfrumuseţez cum pot, modest, cu un mac acolo, un lemn vopsit albastru dincolo, o bucată de piele albă şi moale, poate un pic de umbră şi nişte păr verde urcat pe zidul unei case cu un singur etaj, cu un singur locuitor, un singur om ferit şi uitat de tot ce-i mai lumesc, dar împăcat cu ascunzişurile lui cele mai adânci, cele mai necunoscute văi, cele mai severe desişuri. Să fii împăcat, să ierţi, să înţelegi şi să accepţi, ce obstacole grele, ce scări înalte, ce picioare scurte, ce uşor să le spui, ce simplu să le scrii peste tot, doar câteva litere, ce poate fi aşa de potrivnic, ele sunt toate acolo, trebuie doar să deschizi gura şi să le înghiţi, să le faci loc printre ficat, rinichi, poate inimă şi intestine. E un golf undeva în Mangalia sau poate o plajă undeva la Sulina unde întind din gând în gând câte un prosop uzat, cu firele rărite, şi mă uit, ca la un tablou, cum trece timpul, ce poate fi mai facil, cum trece timpul, şi în cap repet o singură mantră, doar una, nu mă uita, doamne, nu mă uita.

Un comentariu:

Exprima-te!