vineri, 15 noiembrie 2013

Niște profile de facebook

Discutam ieri la o masă, într-un subsol, desigur, despre crucea asta a generației noastre, pe care aparent nimeni nu vrea să o ducă, toți ne ferim de ea și spunem că nu o vedem, nu o simțim, nu o cunoaștem. Frica asta de orice sens, de orice îngrădire, de orice ni se spune, de orice încadrare. Vrem toți libertate, dar nu avem curaj și unii dintre noi, buimăciți și prost informați, trăiesc o nostalgie imaginara după comunism. Așa mi-a spus o fata, cam de vârsta mea, care evident nu a trăit nicio secundă sub ceaușescu sau alt totalitar declarat, că măcar atunci avea toată lumea serviciu, nu ca acuma. Când m-a văzut că scot o carte de prin bagaje de undeva, m-a întrebat ce citesc, i-am spus că vreun capote sau vreun vișniec, cine mai știe, dar nu asta contează, ci ce a continuat ea să-mi vorbească. Am avut și eu mai de mult o carte, mi-a spus, dar nu am citit-o niciodată și acum nu o mai găsesc. Vorbea despre vremuri trecute, acum nu mai are timp, a continuat și și-a pus căștile în urechi. Nu vreau să judec, dar asculta muzică tare, o antonia sau vreo ruby. Și cu asta defilăm noi, generația noastră, cu proști, lipsiți de substanțe, de trăiri autentice, niște imitatori îngrozitori, printre care trecem și încercăm să ne individualizăm, să strigăm că nu suntem toți așa. Și dupaia ni se spune că suntem hipsteri, hateri, că nu ne place nimic, că mai bine trecem noi la corporație că e ordine și bine. Și unii trec și îmi povestesc că e important să ai un cont de economii pentru creditul ăla viitor, pe care sigur o să îl iau curând. Un credit, asta e sabia care ne plutește deasupra capului, un credit pentru o casă și o mașină, o nevastă și un copil prost, săracul. Că iubirea se învață, mai ales în fața lui dumnezeu, să-ți faci cruce când treci prin fața bisericii, ca altfel se pierd valorile noastre românești. Care sunt alea? Nimeni nu mai știe, dar e important că sunt acolo. Și să iubești și după o vreme să te gândești la credit pentru că așa e firesc, cine spune că ăsta e firescul, nici asta nu mai știe nimeni. O mizerie, mai ieși tu din asta, fă-ți tu un sens dacă poți, educă-te singur, ia și tu o carte, mai citește. Sentimentul de inutilitate, de lipsă de perspectivă, de teamă că trece repede timpul, e deja 2014, și tot aici sunt, fără ceva concret, trebuie să fii extraordinar, dar nu ești, ești ca fata aia din tren și ca ea o să mori, proastă, incoștientă, fară să fi descoperit ceva cât de mic acolo care să te ducă aproape de dumnezeu, altul decât ăla din biserică, altul, unul al tău, care te așteaptă, dar știe că e posibil să nu mai ajungi. Niște proști, asta suntem, nu o să-și amintească nimeni de noi, niște profile de facebook, săracii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!