sâmbătă, 10 mai 2014

Trei

Între ei stă un singur zid, o singură cortină coborâtă de jos în sus, dintr-un cer care li se găsește la picioare. Un singur zid care taie trei oameni care nu se cunosc, dar se imaginează unul pe altul când își aud dimineața apele trase, zgomotele ieșite de sub plăpumi, telefoanele scăpate pe parchet. Silvia, Vlad 1 și Vlad 2 trăiesc pe același etaj și tot ce-i separă sunt niște cărămizi puse una peste alta.

De multe ori, dansul lucrurilor obișnuite, al paharelor duse de pe masă pe bufet, al băgatului de rufe în mașina de spălat sau al încălțatului, li se sincronizează și creează o coregrafie ordonată, pe orizontală. Silvia, Vlad 1 și Vlad 2 se trezesc la aceeași oră, fac pipi, duș, se îmbracă, se usucă cu feonul, exact în ordinea asta, intră în bucătărie, beau cafea, își verifică telefoanele și ies pe ușă, în fiecare dimineață împreună, fără să se întâlnească sau să se bănuiască.

Scările pe care urcă sau coboară înapoi spre un singur etaj sunt aceleași numai uneori, seara, când Vlad 1 nu mai știe dacă e el sau Vlad 2 sau Silvia, la fel cum Silvia nu mai știe dacă e chiar ea sau Vlad 2 sau Vlad 1. Șase de ochi visează deschis pe același etaj, în același timp, fără să știe unul de altul sau unul de sine.

Un comentariu:

  1. exact aşa trecem de multe ori pe lângă oameni fără să avem vreo reacţie, parcă nepăsători. nu schiţăm nimic, doar mergem mai departe. :)

    RăspundețiȘtergere

Exprima-te!