joi, 14 august 2014

negrul mării negre

am stat, pe la începutul verii, vreo 15 minute într-o mare neagră pustie, undeva între gura portiţei şi vadu, cred că era trecut de ora 1 după-masa, apa era caldă şi plină de meduze mici mici, m-am uitat în sus, la cer, în jur, la nisip şi-un cormoran cu gâtul lung, n-am văzut niciun alt om, şi eram aşa de bine cu mine acolo, doar în zgomotul valurilor, până m-am depărtat un pic mai tare de mal şi am simţit, cum mai simţim din când în când, cum mă trage curentul înspre larg, spre negrul mării negre care era foarte liniştită atunci, şi m-am speriat un pic, am început să dau repede din picioare, să împing apa cât să ajung rapid într-o zonă confortabilă şi m-am întrebat atunci cum e să mori în marea neagră singur, fără să ştie nimeni de tine, un băiat de 25 de ani care nu ştia să înoate s-a înecat la gura portiţei într-o zi în care nimeni nu avea de ce să se înece în marea neagră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!