sâmbătă, 27 februarie 2016

Florile surorii mele

O povestire mai veche, pe care am scris-o ca exercițiu la cursul de scriere pe care l-am făcut cu Iulian Tănase la Artskul. Am descoperit-o într-un folder prăfuit, mi-a plăcut, o pun aici, nu e o capodoperă, cred că a fost genul acela de exercițiu, „porniți de la această propoziție”.

Sâmbătă, unchiul Paul a venit pe la prînz cu mașina de omorît furnici. Cu o zi în urmă spusese la masă că avea să o aducă, iar soră-mea și cu mine așteptam momentul închipuindu-ne că mașina era uriașă, teribilă. Când i-am auzit camioneta urcând pe deal, stăteam amândoi lipiți de peretele casei și mijeam ochii încercând să vedem cât mai multe gâze în aerul umed al după-amiezii.

Vine, vine, vine, vine!” a început soră-mea să țipe și să se învârtă ca un titirez. Rochia galbenă i s-a umflat și a format în jurul ei un cerc perfect. Cum am privit-o așa cu ochii mijiți, mi s-a părut că s-a desprins câteva secunde de iarbă și a plutit ușoară printre gâze. Avea șapte ani și era mai mică ca mine cu doi.

Unchiul Paul și-a parcat camioneta în fața noastră. Era fratele mamei și purta mereu o șapcă verde. S-a dat jos cu o pungă mare de hârtie în mână.

-      -  Bună ziua, copii!
-       - Bună ziua, unchiule Paul!

Mă enerva teribil că ne spunea de fiecare dată “bună ziua”, ca unor adulți. Când voiam să mă răzbun, îi răspundeam cu “săru’mâna”, prefăcându-mă că nu știu diferența între forma de salut pentru un bărbat și forma de salut pentru o femeie. Mă corecta mereu nemulțumit, cu un deget în aer, de parca asta îi întărea cuvintele și mai mult. Azi nu era cazul, eram prea curios să văd mașina de omorât furnici.

-       - Haideți în casă.

L-am lăsat să treacă înaintea noastră și l-am urmat până în bucătărie, unde mama răsfoia o revistă.

-       - Ai adus minunăția?
-       - Am adus.

A pus punga pe masă și-a scos din ea un aspirator de mână. Era vișniu. Soră-mea a izbucnit într-un chiuit care părea că nu o să se termine vreodată. Eu am înșfăcat aparatul și am dat să fug. Unchiul Paul m-a prins de braț și m-a strâns destul de tare. „Nu vrei să îți arată și cum funcționează?”. Îmi venea să plâng, dar am pus în liniște aspiratorul la loc pe masă. Fratele mamei l-a luat și ne-a făcut o demonstrație. Trebuia doar să apăsăm un buton, dar el ne-a explicat de parcă era știință nucleară. Am răbdat tăcuți.

-       - Mama, acum pot să iau aparatul?
-       - Poți.

Am dispărut din cameră într-o clipă, în timp ce mama îl întreba pe unchiul Paul dacă nu se însoară. Asta era întrebarea ei preferată. Soră-mea m-a urmat credincioasă.

Am ajuns în spatele casei gâfâind. Soră-mea s-a pus în genunchi și a început să caute cu mâna o crăpătură în zid, iar eu m-am rezemat lângă ea. Am ridicat aparatul cât de mult am putut și l-am ținut câteva secunde în dreptul soarelui. Părea un monstru cu trompă care îmi prelungea brațul. Era parte din mine.

-       Am găsit! Am găsit! Am găsit! Am găsit!

Soră-mii îi plăcea să spună totul de patru ori. Tocmai găsise locul de unde ieșeau furnicile din mușuroi. Mușuroiul era extins în toți pereții putreziți ai casei, dar noi nu știam asta. Am apăsat butonul aspiratorului care a început să vâjâie. I-am îndreptat trompa către crăpătură, iar soră-mea a sărit într-o parte. S-a julit în genunchi și a scos un țipăt la fel de mic ca ea. Aparatul de omorât furnici omora, în sfârșit, furnici.

Casa noastră era foarte mare și foarte veche. Avea un etaj, o grădină și un garaj și nu cred că a fost renovată vreodată. Din loc în loc, pe pereții exteriori se vedea cărămida. Soră-mea spunea că stăm într-o casă cu buline.

Peste peretele pe care aspiram furnici părea că au trecut mai mulți ani decât peste restul casei. Tencuiala era umflată și crăpată, iar la bază era plin de mușchi verde. Fiecare furnică omorâtă lua cu ea și o bucată de perete.

Nu a durat mult până când toată tencuiala a căzut. S-a auzit o trosnitură scurtă și peretele a rămas complet gol. Am reușit să mă dau în spate la timp și să salvez aspiratorul. Soră-mea însă a fost îngropată complet.


Am vrut să strig după un adult, dar nu am putut. Am aruncat aspiratorul într-o parte și am început să sap cu mâinile în grămada de praf și tencuială. Am dezgropat-o rapid pe soră-mea. Avea ochii deschiși și respira. Era întinsă pe spate, îi curgea sânge din genunchi și pe trupul ei alb circulau milioane de furnici. M-am întins după aparat și am aspirat-o cu grijă. Când am terminat, m-am ridicat, am făcut un pas în spate și m-am uitat la ea mijind ochii. Agnes arăta ca un câmp de floarea soarelui pe care au crescut câțiva maci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te!